Redactorul-șef al unui ziar de opoziție din Turcia, arestat

Redactorul-șef al unui ziar de opoziție din Turcia, arestat
Publicat: 31/10/2016, 09:44

În același timp, CNN Turk, citat de AFP, informează că 13 mandate de arestare au fost emise pe numele unor jurnaliști și responsabili ai ziarului.

Murat Sabuncu a fost arestat, iar autoritățile îi caută acum pe Akin Atalay, președintele Consiliului director al publicației, și pe jurnalistul Guray Oz, a indicat agenția locală de presă Anadolu, deși, potrivit ziarului Cumhuriyet, care spune că nu cunoaște motivele acestor arestări, Guray Oz ar fi deja în detenție, anunță televiziunea publică.

Cauzele reținerii redactorului șef al Cumhuriyet și ale perchezițiilor nu au fost făcute publice, dar aceste acțiuni ale forțelor de ordine intervin pe fondul represaliilor declanșate de autoritățile turce împotriva tuturor persoanelor presupuse a avea vreo legătură cu predicatorul Fethullah Gulen, despre care Ankara susține că s-ar afla la originea puciului eșuat din 15 iulie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
Raisa Maria, fetiţa de 2 ani şi 5 luni dispărută la Breasta, în Dolj, este...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Elena Udrea aruncă bomba. Cine conduce România: Ne-am pus pres...
Armin Nicoară și Claudia Puican, locuință de lux în Dubai. Imagini cu noul apartament
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Horoscop zilnic, 29 mai 2024: Săgetătorii își îndeplinesc un vis important. Atitudinea Balanțelor cu iz...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Meteorologii au anunțat când începe vară autentică
×